Cu privire la a 70 aniversare a sarbatorii zilei aviatiei civile din RM
Aviaţia Civilă dîn municipiul Bălţi este reprezentată de către Întreprinderea de Stat „Moldaeroservice”, fondată in anul 1966 ca „Detaşament Avia Unit Bălţi” şi redenumită în anul 1996 în „Moldaeroservice”.
Odată cu destrămarea URSS în aviaţia civilă au apărut multe companii aeriene particulare, a devenit independent aeroportul internaţional Chişinău. Serviciu de control şi dirijare a spaţiului aerian a devenit aparte ca întreprinderea de stat „MoldATSA”.
Astfel, intreprinderea devine sinestătătoare ca Î.S.„Moldaeroservice” cu propriul bilanţ. În administrare avînd : aeroportul internaţional Bălţi-Liadoveni (145 ha), aeroportul Bălţi-oraş (136 ha), personal de înaltă calificare, construcţii şi încăperi necesare pentru procesul tehnologic şi productiv, aeronave de tip An-2 şi Mi-2. Şi-a început activitatea în condiţii de relaţii economice de sinefinansare şi sineasigurare . În conformitate cu Autorizaţia de Operator Aerian ¹ Md 001, emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, întreprinderea efectuiază următoarele operaţiuni: Zboruri de Ambulanță aeriană (Ambulance flights), zboruri de observare (Observation flights), zboruri de căutare – salvare (Search and rescue operations), zboruri de reclamă şi agrement, zboruri în folosul sectorului agrar şi silvic.
Dar, ulterior s-a constatat că, aeronavele operate sunt moral ]nvechite şi uzate, nu se mai produc fiind socotite ca nerentabile. Datorită scăderii nivelului posibilităţilor de achitare a agenţilor din gospodăria naţională, întreprinderea s-a confruntat cu mari probleme financiare şi ca rezultat reţineri de salarii pînă la 4-6 luni. Aceste probleme s-au răsfrîns negativ asupra întregului personal de înaltă calificare, de care întreprinderea profita şi ca rezultat majoritatea lor au părăsit întreprinderea pentru totdeauna.
Dezvoltărea AC în regiunea de nord a RM începe din anul 1944, cînd pe fostul aerodrom militar din Bălţi au aterizat avioanele de două locuri tip PO-2, opoi şi avioane tip IAK-12 din Chişinău. Avioanele menţionate transportau poşta în direcţiile: Bălţi, Cuhneşti, Ocniţa, Glodeni şi în caz de necesitate luau şi cîte 1-2 pasageri pînă la Chişinău. Aşa, la 15 mai 1947, pe baza acestuia aerodrom a fost deschis un punct avia de deservire a zborurilor din Bălţi. În acelaşi an a fost poziţionat un zvenou din 3 avioane IAK-12 din Chişinău la Bălţi, care transportau poştă şi marfă, ca mai apoi, peste un an, să fie întrebuinţate pentru transport de pasageri, personal medical în localităţi, transportarea pacienţilor grav bolnavi la spitatelele din capitală şi folosirea în agricultură. În acea perioadă de după război, aviaţia civilă era foarte necesară.
Primul comandant al echipei avia din Bălţi a fost Voronţov A.N.
În anul 1954 a fos dată în exploatare clădirea aerogării din Bălţi cu servicii aeroportule şi pe aerodrom au început aterizările avioanelor prefăcute din militare în civile de tip LI-2, cu care era posibilă călătoria spre Lvov, Ivano-Francovsc, Cernăuţi..
Din anul 1961 aeroportul din Bălţi a început primirea aterizărilor de avioane IL-14 şi transportarea de pasajeri pe rute cu distanţe mai lungi în oraşele mai îndepărtate a fostei URSS. Aşa a fost formată prima escadrilă avia din Bălţi.
Dar, cel mai important pentru întreprindere este anul 1966, în care, conform ordinului Ministrului Aviaţiei Civile URSS, în baza escadriliei avia de avioane IAC-12 şi An-2, a fost format detaşamentul avia nr.281 şi împreună cu serviciile aeroportului formînd “Detaşamentul Avia Unit din Bălţi”
Comandatul detaşamentului de zbor nr.281 a fost numit Zavadschii Nicolae, şeful aeroportului – Ovcinicov Petru, şeful bazei deservire tehnică a NA – Şerstiuc Victor şi conducătorul “Detaşamentului Avia Unit Bălţi” – Bezdenejnîh Vitalie.
Printre comandanţii detaşamentului de zbor au fost: Liciman Alexei, Iliacov Evghenii, Bajucov Anatolii, Alexeev Alexei, Burma Vasilii, Tomac Ivan, Rîşcovoi Vladimir, actualmente Cenin Valeriu.
Printre conducătorii bazei deservire tehnică a NA au fost: Rotari Grigore, Boris Cabac, actualmente - Gherţa Victor.
Serviciul de navigabilitate a fost condus de Covalciuc Dmitrie, iar serviciul de pasageri efectuat de Rîbacova Maria, Ojegov Alexandr, Soloviov Leonid.
Serviciul aeroport şi deservire la sol a fost condus de Lobanov Petru, Biriucov Raşid, Gubarev Dmitrie, actualmente - Barabaş Vasile.
Pe întreg parcurs de dezvoltare, întreprinderea a suportat multe etape de restructurare şi avansare. Dar, cel mai pronunţat a fost anul 1989 – anul de dare în exploatare a pistei betonate de decolare în aeroportul nou construit Bălţi-Liadoveni, datorită căruia beneficiarii regiunii de nord a RM au căpătat posibilitate de călătorii aeriene în 14 oraşe din fosta URSS cu avioanele de tip An-24, Tu-134, L-410, pînă în anul 1993.
Ţine de menţionat contribuţia valoroasă în dezvoltarea aviaţiei civilă din Bălţi, în perioada data, a fostului conducător al întreprinderii dl. Piciughin Valentin. În perioada conducerii dumnealui a fost construit căminul pentru 75 locuri specialistilor tineri, două case-bloc de locuit pentru lucrătorii întreprinderii, precum dobîndite pentru lucrători multe apartamente cooperative. Au fost rezolvate un şir de probleme gospodăreşti : betonarea locurilor de parcare şi căilor de rulare a NA, drumurilor de circulare a autospecialelor şi altele necesare pentru munca confortă. Zeci şi Zeci de specialişti piloţi, tehnicieni şi ingineri au fos îndreptaţi la recalificare, perfecţionare pe tipurile noi de aeronave. Aşa de la întreprinderea avia din Bălţi au avansat profesional piloţii Podarilor V, Gîrlea V, Fulga S, Petraş V, Zui N, Şabalin V şi alţii.
Odată cu trecerea la relaţii economice libere, în perioada anilor 1993 - 2003 continua căderea productivităţii şi autorităţii aviaţiei civilă în RM. Apărea necesitatea noilor conducători cu mentalitate nouă şi înţelegere clară a evenimentelor actuale şi de perspectivă.
Pe parcurs de îndependenţă a Republicii Moldova la dezvoltarea şi promovarea Î.S. „Moldaeroservice”, şi aviaţiei civilă din RM au contribuit, şi sau manifestat următorii conducători : Tomac Ivan, Povonschii Vitalie, Boris Cabac, Stati Sorin, Clapatiuc Aliona, datorită cărora întreprinderea a rezistat în pofida tuturor greutăţilor, demonstrînd că este un segment de împortanţă majoră în economia naţională a RM. Astfel Întreprinderea de Stat "Moldaeroservice", pe parcursul a peste 45 ani de la fondare, a devenit unul dintre cei mai experimentaţi furnizori de servicii aeriene cu elicoptere de tip MI – 2 şi avioane An-2, nu numai pe teritoriul Republicii Moldova, dar şi după hotarele ei (Egipt, Algir, Irac, Romania, Bulgaria, Turcia, Singapur, Corea de Sud), promovînd imajinea Aviaţiei Civilă a RM pe plan internaţional.
Din anul 2013 pînă în prezent, Întreprinderea de stat „Moldaeroservice” este administrată de dl Alexei Rogov. Un conducător energic din formaţiune nouă. Odată cu preluarea conducerii de către dumnelui a început intensiv reabilitarea şi reînvierea întreprinderii de stat „Moldaeroservice”. În condiţii de dificit cronic de finanse au fost găsite posibilităţi pentru renovarea, repararea tehnicii avia şi componentelor, achitare la timp a salariilor. S-au întocmit contracte foarte necesare pentru întreprindere: de patrulare-supraveghere a gazoductelor din RM şi reînvierea serviciului AVIASAN, care va spori accesul populației la asistență medicală de urgență, iar tratamentul cazurilor complicate va fi facilitat. Situaţia din nou sa stabilit şi a apărut siguranţă în ziua de mîine.
La momentul de faţă întreprinderea continuă să înfrunte neajunsul de personal navigant, în aceiaşi vreme de personal tinăr, dar necătînd la toate veteranii întreprinderii nu cedează la greutăţi şi-şi continuă activitatea în cadrul întreprinderii următorii piloţi: Cenin Valeriu, Scutaru Vitalie, Rusu Serghei, Liutii Alexandr, Patîc Anatolii, Rotaru Leonid, Buşmachiu Vladimir, Mazîlo Alexandr, vîrsta cărora depăşeşte 50 ani. Nu demult, datorită vîrstei, au finisat activitatea de zbor Ermilov Alexandru, Osotov Anatolie. Calificaţia înaltă a personalului navigant al Î.S. " Moldaeroservice » reiese din vastă experiență în prestări servicii avia, inclusiv lucrări aero-chimice în sectorul agrar şi silvic, care sunt printre cele mai complexe din lista de servicii avia. Timpul mediu de zbor a personalului navigant valorează între 8000 – 13500 ore total de zbor.
Ţine de menţionat, că sistemul de întreţinere tehnică al navelor aeriene este certificat, conform cerinţelor europene JAR-145 şi deţine Certificatului de Autorizare nr.CAA RM 0025.
Personalul tehnic-ingineresc de înaltă calificare al Î.S. „ Moldaeroservice ”, avînd experienţă între 25-30 ani, asigură calitatea serviciilor avia prestate la nivel european.
Personalul sistemului de întreţinere tehnică a NA au însuşit tehnologia complicata de reparaţie a tehnicii avia An-2 şi Mi-2 în condiţiile întreprinderii, cea ce a dat posibilitate intreprinderii de a economisi sume băneşti foarte necesare şi potrivite momentului în dezvoltarea continuă a întreprinderii. Printre care sunt: Cabac Boris, Gherţa Victor, Grăjdieru Ivan, Dianu Spiridon, Sichevici Constantin, Dobrovolschi Vladimir, Godoroja Vladimir, Corceaghin Valentin, Lisnic Gheorghii, Stamov Petru, Cravcenco Anatolie, Crasilşcic Ion, Grinco Vitalie, Sultanov Murat, Codrean Constantin, Noviţchii Vladimir şi muţi alţii.
În pragul a 70 aniversari a Aviaţiei Civilă din RM, întreprinderea de stat “Moldaeroservice” retrăeşte perioada noii reînvieri de dezvoltare, deoarece a apărut însfîrşit stabilitate şi speranţă. Mai sunt multe de restructurizat pentru plasarea aviaţiei civile din Bălţi la un nivel nou şi modern, pentru care este necesară înoirea tehnicii avia, restabilirea transportului de pasageri şi cargo din aeroportul international Bălţi-Liadoveni, asigurarea atragerii de tineri spcialişti şi altele.
Multe din aceste probleme, deja, sunt în prelucrare şi căutarea căilor de soluţionare. Cu încetul, se restabilesc relaţiile în domeniul aviaţiei civilă cu statele vecine, se caută şi se duc convorbiri cu investitorii, continua şi se întăreşte colaborarea cu producătorii din agricultură şi altora beneficiari, se reînoiesc tehnologiile şi intensifică publicitatea de prestare a serviciilor avia şi altele măsuri. Datorită acestor măsuri se menţine şi-ntăreşte speranţa aviatorilor din Bălţi în calea spre un viitor luminous.
Să sperăm, că sunetul motoarelor de aeronave va fi şi-n continuare auzit în aeroportului din mun. Bălţi.